1.200 de litri de vopsea, 3.800 de metri pătrați de suprafață vopsită, 20 de voluntari și cinci idei năstrușnice sunt numai câteva din cifrele care stau în spatele transformării vapoarelor simbol ale Constanței în opere de artă. Pictarea acestora a fost finalizată, iar constănțenii și turiștii le pot admira deja la intrările în municipiu, la Gară și în zona Pescărie.
- Publicitate -
Deși destul de controversate modelele, acestea au fost alese în urma unui concurs de proiecte, unde s-au înscris peste 480 de tineri artiști. Unii constănțeni își dau deja cu părerea că modelele nu au fost cele mai inspirate, alții le consideră spectaculoase și foarte reușite.
Vaporul de la Gară se intitulează "Geometric Sea", iar tânăra autoare, Cristina Alina Costea, recunoaște că s-a lăsat inspirată de dinamismul mării. Tot marea l-a inspirat și pe Bogdan Zimceac, artistul care semnează lucrarea "Scoica de mare integrată urban", de la vaporul din zona Pescărie. În schimb, vaporul de la ieșirea spre Murfatlar redă atmosfera de "Carnaval", lucrarea fiind semnată de Andrada Chioibaș și Raluca Mirela Dumitrașcu. Iar lucrarea "Constanța, orașul soarelui", care reproduce motivele naționale, realizată de artistul Bebu Dură, decorează vaporul de la ieșirea spre sudul litoralului.
Revitalizarea culturală a orașului
Proiectul a fost posibil printr-un parteneriat între Primăria Constanța și Policolor, în cadrul campaniei "Culorile României". Campania susține proiectele din România ce au ca numitor comun două valori importante: inovația și tradiția. În 2015, în cadrul aceleiași campanii a fost transformat și pictat vaporul de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, conform creației "Marea la răsărit, integrată urban".
"Acest parteneriat, demarat încă de anul trecut, este unul dintre primele imple-mentate în scopul revitalizării de ordin cultural a orașului. Avem acum rezultatele finale, cinci simboluri care întâmpină localnicii și turiștii la intrarea în Constanța și prezintă identitatea orașului", a declarat Decebal Făgădău, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Constanța.
Investiție de 28.000 de euro
Pentru realizarea lucrărilor, Policolor a furnizat 1.200 de litri de vopsea și materialele necesare, consiliere tehnică și a premiat artiștii cu câte 3.000 de lei pentru fiecare dintre creațiile alese. Valoarea investiției pentru implementarea proiectului în Constanța se ridică la 28.000 de euro.
"Întreaga echipă Policolor s-a dedicat acestui proiect și ne bucurăm că a fost primit cu atâta deschidere de către comunitatea creativă și locuitorii orașului. Acum, aceștia pot vedea rezultatul, ce se aliniază cu obiectivul campaniei, acela de a promova culoarea prin artă", a declarat și Marius Văcăroiu, directorul general al Policolor.
Se caută idei noi
Echipa de tineri artiști a fost coordonată de către Ovidiu Felipov, asist. univ. drd. la Facultatea de Arte din cadrul Universității "Ovidius". Acesta a anunțat că nu se opresc aici și că sunt pregătiți pentru noi proiecte. De altfel, viceprimarul Făgădău le-a lansat deja o nouă provocare, aceea de a participa la un concurs de idei despre ce ar mai putea fi transformat în Constanța, în artă urbană.