Conducerea Companiei Naționale Poșta Română anunță că este pregătită să distribuie și în luna septembrie toate pensiile la timp. Calendarul normal de plată a pensiilor este 1-15 ale fiecărei luni, iar reprezentanții poștei susțin că au făcut toate demersurile interne necesare pentru a respecta acest calendar și în luna septembrie, luând în calcul și creșterea cu 14% a punctului de pensie.
- Publicitate -
"Poșta Română va livra, în continuare, drepturile bănești prompt și fără întârzieri. Prin profesionalismul și dedicarea tuturor angajaților săi, compania a demonstrat, de fiecare dată, că este un partener social strategic, atât pentru instituțiile statului, cât, mai ales, pentru cetățeni", a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române.
Acesta transmite pensionarilor că va respecta calendarul de achitare a pensiilor și în luna septembrie.