Perdelele forestiere de-a lungul Autostrăzii A2 încep să crească și deja pe unele porțiuni își arată eficiența.
Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere monitorizează permanent stadiul perdelelor forestiere deja plantate, în porțiunile critice, unde zăpada ajunge pe carosabil și zăpada spulberată afectează vizibilitatea. De asemenea, sprijină Regia Națională a Pădurilor - Romsilva pentru plantarea de noi perdele.
Prima plantație de perdea forestieră a înființată în anul 2015. Este vorba despre o plantație de aproximativ 27 de hectare, aflată în proprietatea Romsilva, pe o lungime de aproximativ 10 km, între km 147 și km 157, de-a lungul autostrăzii, pe sensul Constanța - București.
O altă plantație se dezvoltă la km 116, tot pe sensul Constanța - București. Aceasta va fi suficient de înaltă în iarna următoare, astfel încât să oprească eventuala zăpadă și viscolul să ajungă pe autostradă, pe porțiunea respectivă.