Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Plajele, scoase la închiriat cu un leu metrul pătrat

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 04 Martie 2011 428 < 1 min citire
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral așteaptă hotelierii să depună oferte de închiriere a sectoarelor de plajă. Agenții economici care vor câștiga sectoare de plajă au posibilitatea să le administreze pe un an sau pe doi, în funcție de zona pentru care au optat. Tarifele de începere a licitației variază în funcție de zonă și categoria de plajă și se situează între 1,04 lei/mp și 10,38 lei/mp (fără TVA).
Data limită de depunere a ofertelor este 15 martie 2011, ora 16,00, iar în perioada 16-20 martie se vor deschide ofertele și se vor anunța câștigătorii.
Potrivit reprezentanților ABADL, majoritatea caietelor de sarcini au fost deja achiziționate pentru sectoare din stațiunile Mamaia, Vama Veche și Eforie Nord. "Sunt așteptați să participe la licitație agenții economici care dețin unități hoteliere în stațiunile de pe litoral și care pot oferi turiștilor un pachet turistic cât mai complex. ABADL a făcut eforturi ca licitația de plajă din acest an să se desfășoare în luna martie, pentru ca agenții economici să aibă suficient timp de organizare a activității turistice. De asemenea, plajele amenajate vor fi puse la dispoziția operatorilor la începutul lunii aprilie", a precizat Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al ABADL.
Articolul anterior Campanie de identificare a hotelierilor privind declararea taxei de cazare
Articolul următor Statele lumii își trimit forțele militare spre Liban

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei