După 23° Celsius cu numai câteva zile în urmă, luna decembrie a debutat în forță la Constanța, cu temperaturi foarte scăzute, ploaie și vânt puternic. Astăzi vremea se va menține rece cu maxime de 8° Celsius, burniță și averse de ploaie. Vineri, 3 decembrie, mercurul mai urcă puțin în termometre, ajungând la maxime de 16° Celsius, însă nu vor lipsi ploile în timpul zilei. Va ploua destul de mult și sâmbătă și vântul se va menține la peste 20 de km pe oră. Abia duminică zărim puțin soa-rele dintre nori, dar asta nu înseamnă că va fi mai cald, ci, din contră, temperaturile vor ajunge chiar și la 0° Celsius. Și săptămâna viitoare se anunță vreme capricioasă, de altfel normală pentru această perioadă a anului, cu nori și ploaie, însă fără zăpadă și polei.
- Publicitate -