Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Poliția răspunde! "Pot să îmi duc soția la muncă cu mașina?"

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 02 Aprilie 2020 724 < 1 min citire
Poliția răspunde! "Pot să îmi duc soția la muncă cu mașina?"
Măsurile restrictive impuse de autorități prin ordonanțele militare, în contextul necesitării limitării răspândirii coronavirusului în rândul populației au ridicat fel de fel de nelămuriri în rândul oamenilor. Astfel, una dintre întrebările adresate în mod frecvent oamenilor legii este dacă partenerul de viață poate transporta cu mașina personală soțul sau soția la și de la serviciu și ce anume trebuie bifat pe declarația pe propria răspundere. Drept pentru care, reprezentanții Poliției Române au precizat: "Dacă apreciați că motivul deplasării este unul justificat, puteți face acest lucru completând declarația pe propria răspundere raportat la prevederea din art. 1 litera d, din OM 3/2020, privind deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea sau însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie. După cum se poate constata, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță. O astfel de situație ar putea fi justificată dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de așteptare în stații etc)". 
Taguri
Articolul anterior Continuă donațiile pentru medici și bolnavii afectați de Covid 19
Articolul următor Cadrele medicale constănțene, la datorie! "Nu avem medici bolnavi și nici demisionari"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei