Vineri, 05 Iunie 2026

Premii pentru consumatorii Enel

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 03 Ianuarie 2017 334 < 1 min citire
Premii pentru consumatorii Enel
Enel Distribuție continuă și anul acesta, mai exact până la data de 31 octombrie, campania "Aceeași Siguranță", pentru promovarea siguranței și sănătății la locul de muncă. Reprezentanții instituției consideră că sănătatea, siguranța și integritatea psihofizică a persoanelor sunt bunul cel mai prețios de protejat și, din acest motiv, se angajează să dezvolte și să răspândească o cultură solidă a siguranței, cu scopul de a garanta un mediu de lucru sigur și fără accidente.
În cadrul acestui proiect, pot participa companiile partenere contractate de Enel pentru desfășurarea diverselor activităti care la momentul înscrierii în competiție au contracte în derulare, în valoare mai mare sau egală cu 100.000 euro și care acceptă termenii și condițiile regulamentului oficial disponibil pentru fiecare societate de distribuție în parte.
La sfârșitul campaniei, se vor acorda două premii: premiul I - 3.500 euro și premiul II - 1.500 euro. De precizat că aceste premii vor fi emise ca vouchere în numele societăților declarate câștigătoare și vor putea fi cheltuite la un furnizor de echipamente și materiale pentru siguranța și sănătatea la locul de muncă, acest furnizor fiind ales de către Enel Distribuție. 
Taguri
Articolul anterior Mai au de așteptat pentru autorizația de construcție. "E nevoie de prudență!"
Articolul următor Sancțiuni pentru patronii care nu le acordă zile libere angajaților

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei