Joi, 19 septembrie, Banca Comercială Română a lansat, la Constanţa, programul național „ZBOR”, care se doreşte a fi un spațiu de explorat pentru tinerii din România, un loc în care aceştia să poată crea, inova şi unde să poată dezvolta diferite proiecte cu impact. La evenimentul de inaugurare a luat parte şi Ionuţ Stanimir, director comunicare şi marketing BCR, care le-a împărtăşit celor prezenţi viziunea sa despre „ZBOR”, dar şi despre modul în care tinerii pot face schimbări importante în viaţa lor.
- Publicitate -
Cu această ocazie, el a declarat că proiectul „ZBOR hub” s-a născut la Constanţa din ideea de a organiza la malul mării cursuri de formare practică, de explorare pentru tineri, dar mai ales de a crea scenarii pentru viitor. Astfel, la adresa din bulevardul Regina Elisabeta 2 A, vor avea loc, pe tot parcursul săptămânii, sesiuni de mentorat, de educaţie financiară, antreprenorială, digitală, de dezvoltare personală şi de cunoştinţe despre protecţia mediului.
„Pe termen lung, ne dorim ca acesta să devină un spaţiu inovativ şi sperăm ca în cinci ani de zile, fiecare hub din reţeaua «ZBOR» pe care o dezvoltăm, să aibă o specializare. La Constanţa, de exemplu comerţul, mediul, antreprenoriatul pot fi opţiuni foarte bune. Constanţa este un oraş cu mult potenţial, care va deveni şi mai important pentru România. De aceea, credem că şi «ZBOR hub» îşi va face datoria de a fi o platformă între şcoli, licee, universităţi, antreprenori, companii, mediu public şi ONG-uri. Cu alte cuvinte, acesta este un spaţiu de explorat pentru tineri, dar nu doar pentru ei,Ei sunt motivul pentru care noi ne vom aduna, împreună, şi vom gândi viitorul, evident, mai mult cum le place lor, şi mai puţin cum ne place nouă", a precizat reprezentantul Băncii Comerciale Române.
La rândul său, community manager-ul hub-ului „ZBOR” din Constanţa, Elena Iordache a precizat că organismul nou înfiinţat este dedicat exclusiv comunităţii de tineri din judeţul nostru şi cu aplicabilitate pe generaţia Z, adică cei cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani. „Hub-ul nostru a luat naştere cu câteva luni în urmă, însă abia astăzi avem lansarea oficială a acestuia, urmând ca de la jumătatea lunii octombrie să desfăşurăm aici, zilnic, de luni până vineri, activităţi dedicate lor. În perioada ce urmează ne vom face cunoscuţi în liceele din Constanţa. Practic, vom merge într-o caravană de prezentare a spaţiului şi a curriculei pe care o vom implementa şi care va include o serie de activităţi, workshop-uri, ateliere, pe parte de educaţie financiară, antreprenorială, dezvoltare de soft skills-uri, adică partea de dezvoltare personală şi explorarea zonei de IT", a adăugat aceasta.
Altfel spus, hub-ul de la Constanța se doreşte a fi un loc care să fie folosit în favoarea comunității. Toate acestea în condiţiile în care România are, la ora actuală, aproximativ 2,5 milioane de tineri cu vârste între 15 și 24 de ani, un segment demografic crucial pentru luarea deciziilor importante în viață. Aşadar, hub-ul „ZBOR” a fost conceput ca un spaţiu care să investească în mentalitatea tinerelor generații.