Duminică, 07 Iunie 2026

Proiectul futurist de reabilitare a Pieței Griviței merge cu încetinitorul! „Modernizarea e doar pe hârtie”

de Andreea ANDRONACHE Luni, 15 Septembrie 2025 1011 3 min citire
V-ați putea imagina zona Piața Griviței complet resistematizată, atât străzile și circulația, cât și piața de unde constănțenii cumpără zilnic? Dar cu un pasaj subteran pentru locurile de parcare? Ei bine, locuitorii din zonă nu își pot imagina acest lucru, însă administrația locală, da. Adevărul este că locuitorii au motiv să fie sceptici în privința acestui proiect, deoarece peisajul din zonă este încă unul de groază.
Zona Piața Griviței din Constanța ar putea fi complet resistematizată în următorii ani. Administrația locală are în plan modernizarea acesteia printr-un proiect ce include reconfigurarea circulației, pietonizarea unor străzi și chiar construirea unui pasaj subteran pentru locuri de parcare.
Deși ideea unei modernizări prinde contur la nivelul municipalității, locuitorii din zonă par mai degrabă sceptici. Mulți nu știu aproape nimic despre acest proiect, iar raportul oficial al consultării publice, lansat în iunie 2024, nu a fost făcut public nici până acum.
Au mult de lucru dacă vor să schimbe fața acestei zone. În primul rând trebuie să scape de oamenii străzii și de dubioșii care stau pe la colțuri. Apoi să repare drumurile, sunt gropi peste tot, trotuarele. Clădirile arată într-un mare fel. Eu unul n-am auzit de proiect, tare curios sunt dacă vor începe lucrările", ne-a declarat un cetățean.
Modernizarea e doar pe hârtie. Noi așteptăm demult să facă piața mai frumoasă, să putem să stăm și noi în alte condiții. Dar nu am auzit de acest proiect, e o noutate ce aud", ne-a spus un comerciant din Piața Griviței.
Reporterii „Cuget Liber” au prezentat în repetate rânduri starea actuală a Pieței Griviței: magazine abandonate, clădiri degradate, pereți acoperiți de graffiti și spații folosite de oameni fără adăpost. Între buticuri chinezești, second-hand-uri și câteva magazine de rochii de mireasă, zona este presărată cu localuri goale și foste afaceri închise, care dau impresia unui cartier uitat de timp și de autorități.
Nu se vor putea construi clădiri noi
Deși piața a fost renovată în mai multe rânduri, nu a beneficiat niciodată de o reabilitare completă. Astăzi, păstrează încă aspectul de târg vechi și demodat.
Reprezentanții Primăriei Constanța au declarat pentru cotidianul nostru că Planul Urbanistic Zonal preliminar a fost predat recent și așteaptă validarea arhitectului șef. Documentația propune schimbări importante în ceea ce privește circulația rutieră și pietonală din zonă.
Astfel, segmentele străzilor Grivița, Jupiter, Mercur și Gheorghe Lazăr ar urma să fie pietonizate, accesul cu mașina fiind permis doar riveranilor, în regim special. De asemenea, proiectul prevede amenajarea unui parcaj subteran, care să deservească piața agroalimentară, locuitorii și vizitatorii zonei. Accesul la parcare ar urma să se facă prin rampe din străzile Ștefan Mihăileanu și Constantin Brătescu – strada Mercur.
Zona ar urma să fie clasificată ca „non-aedificandi”, ceea ce înseamnă că nu se vor putea construi clădiri noi, cu excepția infrastructurii de drumuri, trotuare, spații verzi și rețele edilitare. Totuși, proiectul lasă loc pentru o serie de funcțiuni moderne: piață agroalimentară acoperită sau în aer liber, spații comerciale, servicii, comerț stradal sezonier, spații culturale, biblioteci de cartier, centre comunitare și chiar zone de spectacole. Înălțimea maximă a noilor clădiri va fi de două etaje.
Deși intenția de reabilitare a Pieței Griviței a fost lansată oficial în iunie 2024, informațiile concrete despre pașii următori sunt încă limitate. Locuitorii din zonă nu au primit clarificări despre modul în care se va desfășura proiectul, iar raportul privind consultarea publică nu a fost făcut public.
Până la demararea efectivă a lucrărilor, Piața Griviței rămâne un spațiu în derivă, prins între imaginea de târg vechi și cea a unui cartier nou, modern, așa cum și-l imaginează autoritățile locale.
Taguri
Articolul anterior Handbal masculin: CSM Constanţa, calificare la pas în turul al doilea al EHF European Cup
Articolul următor Primăria Cumpăna a organizat Târgul Dobrogean şi a sărbătorit 20 de ani ai Ansamblului „Româncuţa”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei