Vineri, 05 Iunie 2026

Rabla pentru Electrocasnice 2022, ediţia a 2-a. Ce valoare au voucherele pentru echipamentele noi

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Miercuri, 09 Noiembrie 2022 383 1 min citire
Rabla pentru Electrocasnice 2022, ediţia a 2-a. Ce valoare au voucherele pentru echipamentele noi
Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă a doua ediție de înscriere în Programul Rabla pentru Electrocasnice 2022. Ce valoare au voucherele şi ce se poate achiziționa, potrivit Antena3Începând de luni, 21 noiembrie, ora 10.00, Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune pentru Rabla pentru Electrocasnice 2022 - Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.
Persoanele fizice au la dispoziție 5 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică.
„Programul Rabla pentru Electrocasnice s-a bucurat încă de la început de un succes uriaș în rândul populației, astfel că am luat hotărârea ca bugetul alocat în anul 2022 să fie cel mai mare de până acum, alocând 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult față de anul trecut.
Reamintim tuturor celor interesați să participe în program, în oricare dintre etape, că este necesar să își creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veți putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape.
În cazul în care aveți deja un cont de utilizator, creat în edițiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creați alt cont, ci doar să vă autentificați utilizând adresa de e-mail și parola setată de dumneavoastră.
În cazul în care ați uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând pașii descriși în aplicația informatică”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.
Taguri
Articolul anterior Maersk va construi fabrici de metanol verde în porturile spaniole
Articolul următor Tarife noi la serviciile de telefonie și date, pentru persoanele cu dizabilități

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei