Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă a fost oprit neplanificat, ieri, astfel că producția de electricitate a companiei de stat Nuclearelectrica a scăzut la mai puțin de jumătate.
- Publicitate -
"A fost oprită Unitatea 2, încă nu știm cauzele. Nu este nimic grav", a declarat pentru Mediafax, directorul general al Nuclearelectrica, Dumitru Dina. Precedenta oprire neplanificată a unui reactor al Nuclearelectrica a avut loc în noiembrie 2012.
Nuclearelectrica asigură, atunci când funcționează cu cele două reactoare, aproximativ 20% din necesarul de energie la nivel național.