Report uriaș la 6 din 49. Sunt în joc aproape cinci milioane de euro

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 10 Octombrie 2015 191
Duminică, au loc noi trageri Loto 6 din 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 din 40 și Super Noroc.

La tragerile loto de joi, 8 octombrie, Loteria Română a acordat peste 12.400 de câștiguri, în valoare totală de peste 1.070.000 lei.

La Loto 6 din 49, la categoria întâi, reportul depășește deja 21,2 milioane lei, adică 4,8 milioane de euro, iar la Noroc, este în joc un report cumulat în valoare de peste 4 milioane lei (peste 905.500 euro).

În urma tragerii Joker de joi, la categoria întâi, se înregistrează un report în valoare de peste 2,8 milioane lei (634.000 euro). La Noroc Plus, reportul categoriei întâi este de peste 64.000 lei (14.500 euro). Super Noroc are la categoria întâi un report de peste 47.000 lei (peste 10.600 euro). Și jocurile Pronosport și Prono_S se bucură de reporturi atractive, ce creează posibilitatea unor câștiguri de excepție. Astfel, la Pronosport reportul cumulat este de peste 41.000 lei, în timp ce la Prono_S, acesta depășește 15.600 lei.

La tragerea Loto 5 din 40 de joi, a fost câștigat premiul de categoria întâi, în valoare de 520.105 lei.

Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Iași, fericitul câștigător completând nu mai puțin de 19 variante la Loto 5 din 40 și o variantă la Super Noroc. Pe lângă marele premiu de categoria întâi, jucătorul norocos a obținut și cinci câștiguri de categoria a treia, astfel încât premiul total a fost de 520.883 lei. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei