Unitățile spitalicești din județul Constanța au fost vizitate, la sfârșitul săptămânii trecute, de o echipă ministerială, condusă de secretarul de stat Cristian Eremia. Scopul deplasării reprezentanților Ministerului Sănătății este acela de a evalua, la fața locului, modalitățile de eficientizare a serviciilor medicale și a activității spitalelor.
- Publicitate -
"Noi ne-am prezentat situația și care sunt problemele cu care ne confruntăm și am vorbit despre cum vedem noi lucrurile. Le-am spus că nu știm bugetul și din această cauză nu putem face nimic, că avem o mare lipsă de personal și că ar trebui să se regândească normativele", a precizat managerul Spitalului Județean Constanța, Dan Căpățână.
Echipa ministerială a reproșat conducerii SCJU faptul că serviciul de sterilizare a instrumentelor medicale este făcut într-o altă clădire din curtea unității și nu în interiorul spitalului, așa cum ar trebui.