Duminică, 07 Iunie 2026

Românii pun apă în șampon și cumpără mâncare aproape expirată, dar nu pot renunța la un tabiet scump

de Andreea ANDRONACHE Duminică, 26 Octombrie 2025 340 1 min citire
Românii pun apă în șampon și cumpără mâncare aproape expirată, dar nu pot renunța la un tabiet scump
Presați de cheltuieli tot mai mari și cu o putere de cumpărare scăzută, românii se adaptează și fac economii la tot ce consumă. Mai puțin la aerul condiționat, în ciuda costurilor tot mai mari cu energia, potrivit unui studiu recent.
Peste 70% dintre respondenți au declarat că folosesc aparatul de aer condiționat mai ales vara, pe căldurile insuportabile, în ciuda facturilor tot mai mari la energie.
În rest, românii au o cultură a chibzuinței bine împământenită. Stoarcem tubul de pastă de dinți, punem apă în șampon, ne spălăm singuri mașina, cumpărăm haine la reducere și vânăm ofertele din supermarketuri.
De exemplu, peste 67% dintre români cumpără alimente pe cale să expire, la preț redus.
Între economii și un stil de viață sănătos, mulți caută echilibrul. Peste 36% mănâncă mai puțin și mai de calitate, iar pentru sport cu buget redus, peste 35% preferă mersul pe jos până ating pragul de 10.000 de pași.
Și sistemul de garanție-returnare a modificat obiceiurile de reciclare. Peste 43% păstrează sticlele și dozele în portbagaj pentru a le returna, iar peste 30% merg cu sacii la centrele de reciclare.
Când rămân fără bani, peste 60% se bazează pe economiile personale, peste 33% „trag de timp până la salariu”, iar 20% cer ajutorul familiilor sau prietenilor, potrivit tvrinfo.ro.
Taguri
Articolul anterior Selecționerul Mircea Lucescu a convocat un lot de 21 de stranieri pentru dubla cu Bosnia și San Marino
Articolul următor O persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite într-un accident rutier grav

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei