Furnizorii de servicii medicale mai au vreme până pe 14 aprilie pentru a depune documentațiile la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) în vederea încheierii Contractului - cadru pe 2009. Parafarea relațiilor contractuale cu CJAS Constanța se va realiza în două etape, ne-a declarat dr. Liviu Mocanu, președintele instituției: "Începând cu 15 aprilie se vor întruni comisiile paritare pentru a stabili numărul de furnizori care vor intra în relații contractuale cu casa. De la această dată vor fi semnate contractele cu medicii de familie și farmaciile noi intrate în sistem, cu spitalele și Serviciul Județean de Ambulanță. De la 1 mai vor fi încheiate contractele cu ceilalți furnizori de servicii medicale".
- Publicitate -
În prezent, CJAS Constanța dispune de un fond de 365 milioane de lei, care va fi repartizat unităților sanitare din județ, dar reprezentanții casei speră ca la deblocarea fondului de rezervă de 10%, din iunie, să se primească o sumă suplimentară pentru medicina dentară, îngrijirea la domiciliu și spitale.