Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sindicaliștii din Administrația Publică și Asistență Socială au decis declanșarea protestelor după 1 iunie

de Madalina PETRESCU Marţi, 16 Mai 2023 209 < 1 min citire
Sindicaliștii din Administrația Publică și Asistență Socială au decis declanșarea protestelor după 1 iunie
Federaţia Columna, ce reprezintă interesele a peste 20.000 de salariaţi din Administraţie Publică şi Asistenţă Socială, a hotărât marți, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional, cu unanimitate de voturi, declanşarea de acţiuni sindicale, inclusiv greva, calendarul acţiunilor de protest urmând să fie stabilit după data de 1 iunie.
Decizia a fost determinată de scăderea veniturilor prin măsurile prevăzute de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin modificarea sistemului de acordare a drepturilor salariale, neaplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi schimbarea sistemului de finanţare în Asistenţă Socială, ca urmare a modificărilor care vor fi aduse Legii nr. 292/2011 a Asistenţei Sociale, a transmis Agerpres.
“Mii de salariaţi au semnat deja listele de participare la acţiuni sindicale, inclusiv la grevă, acest proces fiind în plină desfăşurare, urmând ca după data de 1 iunie să fie stabilit calendarul concret al acţiunilor sindicale”, au mai spus sindicaliștii. 
Taguri
Articolul anterior Forțele Navale Române recomandă vaselor comerciale din Marea Neagră prudență în navigație
Articolul următor Hidroelectrica anulează demersurile pentru înlocuirea parcului auto

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei