Vineri, 05 Iunie 2026

SPIT verifică societățile care au contracte de închiriere cu băncile

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 16 Februarie 2012 264 < 1 min citire
SPIT verifică societățile care au contracte de închiriere cu băncile
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța a demarat campania de verificare pe teren a agenților economici care au închiriate clădirile unor societăți bancare.
În cadrul campaniei, inspectorii fiscali verifică respectarea prevederilor legale în ceea ce privește obligația declarării în termen de 30 zile a lucrărilor de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere a unei clădiri existente precum și achitarea corectă a impozitului datorat.
Pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare, inspectorii fiscali vor aplica sancțiuni contravenționale de până la 2.400 lei și vor recalcula și impune retroactiv impozitul pe clădiri cu majorările aferente.
Amintim că, în condițiile în care lucrările sunt efectuate de către locatar, din punct de vedere fiscal, locatarul are obligația de a comunica locatorului valoarea lucrărilor executate, pentru respectarea termenului de depunere a declarației fiscale.
Formularul privind "Declarația fiscală/Decizia de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri" poate fi descărcat de pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea Formulare tipizate.  
Taguri
Articolul anterior USL a contestat la CCR Guvernul Ungureanu
Articolul următor Ani grei de pușcărie pentru autorii jafului de două miliarde de lei de la Lumina

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei