Vineri, 05 Iunie 2026

SPIT verifică unitățile de cazare din Satul de Vacanță

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 19 Aprilie 2013 136 1 min citire
Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța a demarat campania de verificare pe teren a obligațiilor datorate bugetului local de către unitățile de cazare amplasate în Satul de Vacanță, cu precădere a taxei hoteliere. 
Pentru unitățile de cazare amplasate în Constanța și Sat Vacanță, taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei de 1% la valoarea totală a cazării, respectiv pentru întreaga perioadă de ședere, iar pentru cele situate în stațiunea Mamaia, prin aplicarea cotei de 1% la tariful de cazare datorat pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare. 
"Taxa hotelieră se încasează de la persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, o dată cu luarea în evidență a persoanelor cazate, și se virează lunar la bugetul local, până la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă. Constituie contravenții depunerea peste termen a declarațiilor-decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră, nedepunerea declarațiilor-decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră, nereținerea, potrivit legii, de către plătitorii obligației fiscale, a taxei hoteliere și reținerea și nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligației fiscale a taxei hoteliere", explică directorul executiv al SPIT Constanța, Virginia Uzun. 
Formularul tipizat "Declarație decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră" poate fi descărcat și de pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea "Persoane juridice" - "Formulare tipizate" - "Taxa hotelieră". 
Taguri
Articolul anterior SLALOM PRINTRE BETOANE! Cum ALUNGĂ TURIȘTII șantierul din zona peninsulară
Articolul următor Agenții economici cu datorii la RAJA, avizați pentru debranșare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei