Joi, 04 Iunie 2026

E oficial! Suntem săracii Europei

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 27 Martie 2013 266 < 1 min citire
Că nivelul de trai din România este foarte scăzut o vedem cu toții, în jurul nostru, în fiecare zi. Acum însă a venit și confirmarea că românii sunt săracii Europei. Institutul european de statistică Eurostat a analizat venitul mediu pe an și a ajuns la concluzia că românii și bulgarii sunt cei mai săraci europeni.
Astfel, în 2011, românii aveau, în medie, un venit de 2.116 euro pe an, iar bulgarii de 2.901 euro pe an. În restul țărilor din Uniunea Europeană, venitul mediu anual este cel puțin dublu, cel mai apropiat nivel de al nostru fiind în Lituania, unde oamenii câștigă 4.005 euro pe an.
Cel mai bine din acest punct de vedere stau norvegienii, cu un venit mediu anual de 36.453 de euro, urmați de elvețieni, cu 33.963 de euro, și luxemburghezi, cu 32.538 de euro.
Tot în 2011, aproximativ 10 la sută din populația europeană nu își permitea o masă care să includă carne, pește sau echi-valentul vegetarian o dată la două zile, reprezentând o creștere de doar un procent față de situația din 2010. 
Taguri
Articolul anterior Cartierul Tomis I și zona Tăbăcăriei - Delfinariu, fără curent electric
Articolul următor Astăzi, ninsori slabe și maxime de 2 grade Celsius, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei