Deși a fost închis în toamna anului trecut pentru lucrări de întreținere și modernizare, Parcul „Țara Piticilor” din Tăbăcărie, unul dintre cele mai iubite locuri din oraș, rămâne în continuare inaccesibil publicului. Lipsa unor explicații clare din partea autorităților stârnește nemulțumirea părinților, care vor să afle un răspuns concret: cât timp va mai rămâne parcul închis?
- Publicitate -
Țara Piticilor din parcul Tăbăcărie, unul dintre cele mai îndrăgite locuri de joacă și relaxare pentru copiii din Constanța, este închisă de mai bine de cinci luni, spre dezamăgirea părinților. Aceștia, dar și cei mici, așteaptă cu nerăbdare redeschiderea parcului și se întreabă când vor putea să se bucure din nou de acest spațiu. Țara Piticilor este un loc emblematic pentru familiile din Constanța. Cu un design special, echipat cu tobogane, leagăne, căsuțe tematice și diverse instalații de joacă, parcul a fost mereu atracția principală pentru copiii de toate vârstele. De-a lungul anilor, a fost gazda multor evenimente educative și de divertisment, fiind un punct de întâlnire esențial pentru comunitatea locală.

Pe 25 octombrie 2024, parcul a fost închis pentru lucrări de întreținere și modernizare, însă până în prezent, acesta nu a fost redeschis, iar autoritățile nu au oferit un termen clar privind reluarea accesului public. Această situație a stârnit nemulțumirea părinților care susțin că nu au observat nici un fel de îmbunătățire adusă asupra parcului.
Pe rețelele de socializare, numeroși părinți și-au exprimat frustrarea, cerând autorităților locale să ofere clarificări. Până în acest moment, nu a fost emis un anunț oficial privind stadiul lucrărilor sau data redeschiderii parcului.
„Bună! Știți cumva dacă s-a redeschis Țara Piticilor (locul de joacă) din Parcul Tăbăcărie?", a întrebat o mămică constănțeană pe Facebook. Comentariile la această întrebare au început să curgă, unele dintre ele aducând critici administrației locale.
„Eu nu am văzut pe nimeni să lucreze la el…”, „După cât a durat și cel de la Gară, cred că va fi deschis de 1 iunie…în anul 2026", „Măcar la cel de la Gară se lucra, aici am trecut azi, după patru luni de când e închis locul, și nimic nu e reparat, practic nu s-au apucat de nimic", au răspuns constănțencele.
Mai au constănțenii de așteptat?
În ultimii ani, starea spațiului de joacă din interior ajunsese într-o stare deplorabilă, iar mulți părinți s-au plâns la vremea aceea.
„Mai repară cineva parcul acesta? Își rup copiii picioarele pe aici", „Vă rog frumos, reparați leagănele din Țara Piticilor. Totul a devenit foarte periculos!", scriau părinții constănțeni, în vara anului trecut.
Au existat și incidente în care unii copii s-au accidentat în toboganele vechi. În iulie 2024, o mămică relata pe rețelele de socializare că fiul său s-a rănit grav într-unul dintre toboganele din parc, incident în urma căruia a fost nevoie de intervenția medicilor.
După aceste incidente, în luna august 2024, zona de joacă a fost sigilată complet, fiind înconjurată de banderole care restricționau accesul. Părinții constănțeni au presupus că ar urma ca zona să fie reabilitată rapid, lucru care nu s-a întâmplat nici până în prezent.
Am solicitat un punct de vedere din partea reprezentanților Primăriei Municipiului Constanța în legătură cu stadiul reabilitării parcului „Țara Piticilor”, iar aceștia ne-au transmis că… încă nu au fost alocate fondurile.
„Reabilitarea Țării Piticilor se va realiza în funcție de fondurile alocate. Putem oferi mai multe detalii după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2025 al Municipiului Constanța", au transmis, pentru redactorii ziarului „Cuget Liber”, reprezentanții Primăriei Constanța.
Rămâne de văzut cât va mai dura această situație și când vor oferi autorităţile un termen clar pentru redeschiderea parcului. Până atunci, părinții și copiii din Constanța așteaptă răspunsuri și, mai ales, fapte concrete.