Campusul Universității "Ovidius" găzduiește, la această oră, un târg de locuri de muncă. Evenimentul este organizat de Centrul de Dezvoltare Managerială (CDM), în cadrul unui proiect de dezvoltare a unei rețele naționale de centre de informare și consiliere privind cariera.
- Publicitate -
"Avem la târg firme din numeroase domenii, iar acestea au disponibile atât posturi pentru persoane fără studii superioare, cât și pentru proaspeți absolvenți ai învățământului superior, care nu au încă experiență", a declarat, pentru "Cuget Liber", Andreea Toncean, reprezentant al organizatorilor.