Duminică, 07 Iunie 2026

Tinerii adoptați pot primi sprijin financiar până la 26 de ani. Care sunt condițiile

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 17 Iunie 2025 187 < 1 min citire
Tinerii adoptați pot primi sprijin financiar până la 26 de ani. Care sunt condițiile
Tinerii adoptați care au împlinit vârsta de 18 ani beneficiază de acordarea indemnizației de sprijin, numai dacă fac dovada continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), aceştia au obligaţia să prezinte o serie de documente. Este vorba de: cerere depusă în termen de 30 de zile de la data împlinirii vârstei de 18 ani; adeverința doveditoare emisă de unitatea de învățământ prin care se atestă că frecventează cursurile într-o formă de învățământ la zi.
Documentele se depun fizic la sediul agenției teritoriale, unde aveți domiciliul sau se pot transmite în format electronic. Atenție, însă! Plata încetează când tinerii nu depun adeverința o dată la şase luni. 
Taguri
Articolul anterior Modernizarea infrastructurii educaționale continuă cu Grădinița „Steluțele Mării”
Articolul următor O fetiță a căzut de la etajul 11, în timp ce era în grija bunicului. Șocată, mama ei a vrut să se sinucidă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei