Tinerii care își caută un loc de muncă sunt sfătuiți de către reprezentanții Comisiei Europene (CE) să-și extindă căutările în toate țările din Uniunea Europeană. "Deși numeroase sectoare economice au fost afectate de șomaj, în anumite regiuni este nevoie de persoane calificate. Încurajăm tinerii să-și lărgească orizontul de căutare a unui loc de muncă pe tot teritoriul Uniunii Europene", a spus comisarul european pentru muncă și afaceri sociale, Vladimir Spidla.
- Publicitate -
Criza economică a lovit puternic piața muncii. În UE, rata șomajului a ajuns la 9,1% în august - 21,87 milioane șomeri -, atingând cel mai ridicat nivel din martie 2004. Rata șomajului în rândul celor care au sub 25 de ani a crescut în UE la 19,8%.
Între 15 septembrie și 15 octombrie, 200 de orașe europene organizează conferințe pe tema ocupării, în cadrul "Zilelor europene ale ocupării 2009", iar numeroase evenimente vizează universitățile. Obiectivul principal al acestora este să explice avantajele mobilității profesionale în cadrul UE. "Tinerii, în principal, sunt loviți în plin de încetinirea economică și trebuie să avem grijă ca aceștia să-și poată găsi un loc de muncă la finalizarea studiilor", a mai spus Vladimir Spidla.