Transportul public, blocat la Râmnicu Vâlcea. Șoferii refuză să plece pe traseu

de Cuget Liber Luni, 10 Iunie 2013 188
Transportul în comun este blocat, în această dimineață, la Râmnicu Vâlcea, după ce șoferii regiei de transport au refuzat să plece pe traseu. Aceștia reclamă că nu le sunt mărite salariile și că au fost făcute nejustificat angajări.
Potrivit liderului sindicatului societății, Constantin Duță, șoferii nu au plecat cu mașinile pe traseu și protestează în fața pavilionului administrativ al unității, așteaptând ca directorul regiei să îi primească la negocieri, scrie Mediafax.
Liderul sindical a precizat că este vorba despre un protest spontan.
"Oamenii au salarii mici și cer majorarea acestora. De asemenea, sunt nemulțumiți și de faptul că se tot fac angajări în unitate, numărul salariaților crescând de la 178 la 205. Așteptam negocierile cu conducerea, iar până la o rezolvare oamenii refuză să plece pe trasee", a declarat liderul sindicatului, Constantin Duță.
Săptămâna trecută, au declanșat proteste și au refuzat să iasă cu mașinile pe trasee angajații regiilor de transport în comun din Constanța și Brașov.
Taguri

Comentează știrea

gica
10 iunie 2013
bravo

BRAVO.S-AU UITAT IN GRADINA RATC?

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei