Vineri, 05 Iunie 2026

Un al doilea copil s-a născut infectat cu COVID-19

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 18 Mai 2020 248 < 1 min citire
Un al doilea copil s-a născut infectat cu COVID-19
Un bebeluș din regiunea Caucaz din Rusia s-a născut cu noul coronavirus, au anunțat oficiali ruși duminică, citați de agenția de știri TASS. Medicii spun că mama era și ea infectată înainte de a naște, informează Digi24.
"O femeie însărcinată a fost infectată de coronavirus, iar copilul ei s-a născut infectat", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului regional pentru sănătate din Osetia de Nord, citat de agenția de stat TASS.
Oficialul a declarat că mama și copilul sunt amândoi acasă și starea lor este bună.
Șeful maternității unde a născut femeia, Hassan Tagaiev, a declarat că 17 din 35 de femei care urmau să nască acolo au avut rezultate pozitive la testele pentru COVID-19.
Tânăra mamă, din orașul Beslan, este a doua femeie însărcinată care, după ce a fost infectată cu noul coronavirus, a adus pe lume un copil care a testat pozitiv. Primul caz de acest fel a avut loc la mijlocul lunii aprilie în Peru.
Rusia are în prezent peste 280.000 de cazuri de coronavirus, situându-l pe locul doi la nivel global, după Statele Unite.
Taguri
Articolul anterior Vreme instabilă, zilele acestea, pe litoral
Articolul următor Asfaltări și trotuare refăcute, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei