Vineri, 05 Iunie 2026

Unde se depun cererile pentru pensie comunitară

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 27 Octombrie 2017 337 < 1 min citire
Unde se depun cererile pentru pensie comunitară
Pentru stabilirea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială, de invaliditate și de urmaș, persoana îndreptățită se poate adresa unei singure instituții, cererea astfel depusă fiind valabilă pentru toate instituțiile la legislația cărora persoana respectivă a fost supusă.
Astfel, cererile se depun la instituția de la locul de reședință, dacă solicitantul locuiește pe teritoriul unui stat membru, cererea se depune la instituția din statul respectiv. Apoi, dacă solicitantul are domiciliul în România, cererea se depune la Casa Județeană de Pensii de care aparține cu domiciliul.
De asemenea, instituția de asigurări sociale din statul de domiciliu va transmite în celelalte state documentele necesare în vederea stabilirii drepturilor de pensie, comunicarea între instituții fiind asigurată prin intermediul formularelor de legătură. 
Taguri
Articolul anterior Restaurantul de acasă. Cum să faci un ban cinstit din talentul de bucătar
Articolul următor Mai multe străzi din Constanța, fără curent electric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei