Sâmbătă, 06 Iunie 2026

UNICEF, sprijinit de Guvern în proiectele dedicate creșterii calității în educație

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 14 Februarie 2017 202 < 1 min citire
UNICEF, sprijinit de Guvern în proiectele dedicate creșterii calității în educație
Guvernul va sprijini proiectele UNICEF în România dedicate creșterii calității în educație, reducerii inechităților și facilitării accesului copiilor proveniți din familii vulnerabile la servicii sociale de calitate. Anunțul a fost făcut ieri de premierul Sorin Grindeanu, în cadrul întrevederii cu reprezentanții UNICEF în România.
Discuția a vizat modalitățile de colaborare pentru punerea în aplicare a inițiativelor din Programul de Guvernare legate de îmbunătățirea situației copiilor, îndeosebi a celor mai vulnerabili, în domenii precum educația, sănătatea și incluziunea socială. De asemenea, reprezentanții Guvernului și cei ai UNICEF au discutat și despre colaborarea pentru punerea în aplicare a Planului de acțiune pentru desegregare școlară și creșterea calității educaționale în unitățile de învățământ preuniversitar, în condițiile în care se află în curs de definitivare planul de acțiuni, precum și despre alte domenii de intervenție a UNICEF în sprijinul implementării politicilor Ministerului Educației.
Un alt punct al discuției a fost legat de lansarea, în România, în luna martie, a "Parteneriatului Global Opriți Violența Împotriva Copiilor".
Taguri
Articolul anterior Aviz favorabil pentru Legea grațierii
Articolul următor Polițiștii șterg pe jos cu agenții de la poliția locală. "Fac abuz, au ajuns la un tupeu atât de mare"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei