Vineri, 05 Iunie 2026

Veștile sunt bune! Câte ZILE LIBERE mai avem anul acesta

de Cuget Liber Joi, 01 Iunie 2017 2099 < 1 min citire
Veștile sunt bune! Câte ZILE LIBERE mai avem anul acesta
Anul acesta românii vor avea cu două zile libere mai mult decât în 2016. Mai precis, anul acesta au fost doar 12 zile libere, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, iar dintre aceste doar șapte au fost în timpul săptămânii.
După minivacanța de 1 Mai și cea de Rusalii, rămâne de văzut dacă autoritățile vor acorda una și de Sfânta Maria, având în vedere că ziua pică marțea. Iată câte zile libere mai avem anul acesta:
15 august (marți) — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei
1 decembrie (vineri) — Ziua Națională a României
25 decembrie (luni) și 26 decembrie (marți) – Crăciunulxxx
Anul acesta, mulți români au avut parte de o minivacanță destul de generoasă după ce liberele de 1 iunie și cele de Rusalii au fost legate prin decizia autorităților.
Rămâne de văzut dacă aceeași îngăduință se va aplica și în 2018, având în vedere că ar fi vorba de mai multe zile. Anul viitor, ziua de Rusalii este duminică, 27 mai, iar luni, 28 mai, este tot liber legal. În aceeași săptămână însă, dar în ziua de vineri, românii au din nou liber pentru a sărbători ziua de 1 iunie, scrie libertatea.ro
Taguri
Articolul anterior VIDEO. SĂ MAI ȘI RÂDEM! "PLECI SPRE CASĂ DUPĂ ATÂTA DISTRACȚIE? OBOSEALA ÎȘI SPUNE CUVÂNTUL? IATĂ SOLUȚIA SALVATOARE"
Articolul următor Eveniment important la librăria "Pravălia cu cărți", din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei