Vreme caldă, dar instabilă, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 20 Martie 2013 213
În sfârșit, primăvara pare să se fi instalat la Constanța. Dar e capricioasă și ne servește când vânt, când ploi. Astăzi, cerul va fi variabil, cu soare, vântul va sufla slab, dinspre sud, iar maxima termică va atinge 14 grade Celsius. 
Peste noapte însă vor apărea ceva nori și termometrele vor indica minimum 6 grade Celsius. Pentru mâine, meteorologii anunță ploi slabe și moderate. Temperaturile vor rămâne la același nivel. Veștile neplăcute vin pentru week-end, când va fi de-a dreptul ger, cu valori termice cuprinse între -5 și 2, 3 grade Celsius. 
În restul țării, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ploi, ziua, în regiunile nordice, iar noaptea, în vestul și sud-vestul țării. În zona Carpaților Orientali, pe arii restrânse vor fi precipitații mixte. 
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări mai ales în nord și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 19 grade, iar cele minime se vor situa între -2 și 9 grade, mai scăzute în depresiuni. În zonele joase, izolat, va fi ceață cu precădere în sudul și sud-estul teritoriului.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei