Duminică, 07 Iunie 2026

Vreme mai rece şi uşor instabilă, săptămâna aceasta, în zona litoralului

de Andreea PERHAIȚĂ Duminică, 03 Aprilie 2022 228 < 1 min citire
Vreme mai rece şi uşor instabilă, săptămâna aceasta, în zona litoralului
Vremea s-a mai răcit şi a devenit instabilă la malul mării şi în toată zona Dobrogei. Meteorologii anunţă, pentru săptămâna aceasta, valori termice uşor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă a anului, dar şi ceva înnorări temporare şi averse. Vreme oscilantă va fi şi în perioada următoare, dar temperaturile se vor mai stabiliza.
Luni, 4 aprilie, la Constanţa, cerul este parţial noros şi vântul suflă moderat, cu unele intensificări temporare, dinspre sud-est. Maxima termică va atinge 8 grade Celsius. Peste noapte, câţiva nori vor mai rămâne în zonă şi termometrele vor indica minimum 4 grade. Marţi, va fi mai cald, cu valori termice cuprinse între 6 şi 13 grade, iar miercuri se vor înregistra chiar şi 16 grade ziua, cu cer senin. Joi, 7 aprilie, sunt aşteptate ploi izolate şi se va răci din nou, însă de vineri ne vom bucura din nou de soare şi temperaturi apropiate de 20 de grade Celsius. 
Taguri
Articolul anterior Probleme cu penisul? Petele roșii apar din cauza igienei precare
Articolul următor În Școala gimnazială nr. 11 vor fi create clase speciale pentru refugiații ucraineni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei