E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 18 septembrie, nu vor beneficia de curent electric între orele 8:30 - 16:30 consumatorii din Eforie Nord, precum şi cei din municipiul Constanţa, cu domiciliul pe strada Mircea cel Bătrân nr. 152 A, blocul MD12B, scara B şi agenţii economici amplasaţi la parter, în spaţiile comerciale de la parterul blocului MD12B. Tot în Constanța sunt vizați cei care locuiesc pe bulevardul 1 Mai nr. 34-42, strada Gheorghe Marcovici, strada Școlii nr. 8- 26 și Șoseaua Mangaliei/bulevardul 1 Mai (între orele 10:00 - 18:00). Alte întreruperi vor avea loc în localitatea Lumina, între orele 9:00 - 17:00.
- Publicitate -