Sâmbătă, 06 Iunie 2026

15 medalii pentru CS Marina, la ultimul Open de taekwondo al anului

de Mihai CHELEȘ Marţi, 05 Decembrie 2017 409 1 min citire
Sportivii de la CS Marina Constanța au participat, week-end-ul trecut, la GEDOTEAM Open la taekwondo WT - disciplină olimpică, în orașul Bolintin-Vale (județul Giurgiu). Competiția, care a reunit la start aproximativ 350 de sportivi, este înscrisă în calendarul național al Federației Române de Taekwondo WT. 
Delegația Marinei a fost alcătuită din 21 de sportivi, un antrenor, un instructor și un arbitru. 
La proba de kyorugi (luptă), tinerii sportivi constănțeni au cucerit 15 medalii: proba kyorugi, Laurențiu Snacov (cadeți) - argint la clasa A; Răzvan Bangal (copii 1), Eduard Leahu (copii 2), Amalia Pletea (juniori mici), Răzvan Zaharia (cadeți), Ramona Marin (cadeți), Adrian Voicu (cadeți) - aur la clasa B; Bogdan Ionescu și Doris Voineagu (copii 1) - argint la clasa B; Ștefan Sima (copii 1), Mihai Roșca (juniori mici), David Răceală (juniori mici), Eduard Marin (juniori mici), Crina Petianu (cadeți), Raul Vlad (cadeți) - bronz la clasa B. 
"Openul de la Bolintin a fost ultimul turneu la care sportivii noștri au participat în acest an. Copiii s-au ridicat la înălțimea acestui turneu internațional, confirmând parcursul de excepție avut în anul 2017 la această disciplină olimpică. Rezultatele obținute sunt doar o parte a realizărilor noastre, întrucât bucuria și implicarea părinților, încrederea și spiritul de echipă dobândite de sportivi, respectul adversarilor și al partenerilor, precum și recunoașterea comunității în care trăim sunt tot atâtea aspecte care ne dau puterea de a continua și de a dezvolta clubul", a declarat președintele CS Marina Constanța, Dan-Marian Ungureanu. 
Taguri
Articolul anterior Jucători de la ACS Tomitanii, în loturile naționale
Articolul următor Măsuri pentru reducerea birocrației la accesarea fondurilor europene

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei