Vineri, 05 Iunie 2026

A murit fostul farist Ion Caramalău

de Marian BOCAI Luni, 22 Februarie 2010 2898 1 min citire
Fostul fotbalist al FC Farul Ion Caramalău a murit, vineri, la Constanța, la doar 53 de ani, pierzând bătălia cu cancerul. Înmormântarea a avut loc ieri după-amiază, la Cimitirul Municipal.
Fost junior al Portului Constanța, Caramalău a evoluat fundaș stânga sau fundaș central, iar la echipa mare a Farului a ajuns în anul 1980, contribuind la promovarea "marinarilor" în Divizia A din sezonul 1980/1981, alături de fotbaliști precum Antonescu, Petcu, Buduru, Peniu, Gache, Turcu, Mustafa, Borali, Costaș, Nistor sau Drogeanu.
Cu Farul a susținut 51 de partide în prima divizie, părăsind clubul constănțean în 1986, pentru CFR Pașcani, unde a jucat încă trei ani, după care s-a retras din activitatea de fotbalist, la 33 de ani.
Ion "Nuțu" Caramalău era cum-natul lui Lucian Marinof (fost antrenor la Farul, în prezent tehnician la Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi").
După ce i-a fost descoperită o formațiune tumorală malignă în gât, Caramalău a început lupta cu necruțătoarea boală, dar nici operația de la "Fundeni" (efectuată în urmă cu peste un an), nici tratamentele nu au dat rezultate. Pe 8 ianuarie a.c., fostul fundaș al Farului a fost trimis acasă, sănătatea sa înrăutățindu-se pe zi ce trecea. Vineri, 19 februarie, la ora 16,40, s-a stins din viață. Dumnezeu să-l odihnească!
Taguri
Articolul anterior Farul a încheiat cu victorie seria meciurilor amicale (galerie foto)
Articolul următor Ștefan Stoica nu contează pe Marius Ene în primele meciuri din retur

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei