Selecționerul naționalei U17 a României, Bogdan Vintilă, a definitivat lotul de 18 jucători pentru amicalul cu Franța, programat pe 17 decembrie, la Paris. Printre jucătorii convocați, se numără și șapte fotbaliști de la Academia "Gheorghe Hagi": Ianis Hagi, Tiberiu Căpușă, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu, Roberto Casap, Florinel Coman și Roberto Grecu. Lotul se va reuni sâmbătă, 13 decembrie, la Mogoșoaia, unde se va antrena până marți, când este programată plecarea în Franța. Selecționata României se pregătește pentru Turul de Elită, care va avea loc în Anglia, în perioada 21-26 martie. Adversarele trico-lorilor sunt selecționatele Norvegiei, Sloveniei și țării gazdă.
- Publicitate -