Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Adonis Stevenson, în continuare la terapie intensivă după ce a fost făcut KO

de Cuget Liber Marţi, 04 Decembrie 2018 273 < 1 min citire
Adonis Stevenson, în continuare la terapie intensivă după ce a fost făcut KO
Boxerul canadian Adonis Stevenson se află în continuare la terapie intensivă, a anunțat spitalul din Quebec în care a fost internat sâmbătă seara, după meciul pentru titlul de campion mondial la la categoria semigrea, versiunea WBC, pierdut prin KO în fața ucraineanului Aleksandr Gvozdik.
Spitalul a precizat totodată că pugilistul se află sub "sedare controlată", iar starea sa rămâne "stabilă", scrie agerpres.ro.
Stevenson, în vârstă de 41 ani, și-a pus în joc pentru a zecea oară titlul cucerit în iunie 2013, în fața americanului Chad Dawson. El nu a reușit să-i facă față însă lui Gvozdik, medaliat cu bronz la JO 2012 de la Londra, care a dominat lupta de la un capăt la altul.
Ucraineanul l-a trimis la podea în repriza a 11-a pe Stevenson, care a ajuns pe propriile picioare la vestiare, unde starea s-a a început să se deterioreze rapid, fiind transportat de urgență la spital.
Acest incident se adaugă unui an 2018 deja dificil pentru boxul din Canada, după ce doi pugiliști din această țară, Tim Hague și David Whittom, au decedat în urma unui KO-uri suferite în ring, scrie romaniatv.net
Taguri
Articolul anterior VEȘTI DE ULTIMĂ ORĂ DE LA METEOROLOGI! CUM VA FI VREMEA DE CRĂCIUN ȘI REVELION
Articolul următor "INIMA REGINEI MARIA", un spectacol pentru Centenar, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei