Adrian Mutu ar putea lăsa Fiorentina pentru West Ham

de Cuget Liber Miercuri, 30 Decembrie 2009 337
Atacantul român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, se află pe lista jucătorilor cu care gruparea din prima ligă engleză, West Ham United, dorește să-și întărească lotul în perioada de transferuri din ianuarie 2010, informează cotidianul "Daily Mirror". "West Ham ia în considerare o mutare extraordinară prin aducerea fostului «băiat rău» de la Chelsea, Adrian Mutu. Atacantul român a fost dat afară de clubul Chelsea, în 2004, după un test pozitiv cu cocaină, dar, de atunci, Mutu și-a reluat cu succes cariera în Italia, la Juventus și Fiorentina. Directorul tehnic al echipei West Ham, Gianluca Nani, l-a pus pe jucătorul român pe lista posibilelor transferuri din ianuarie a formației care se luptă să rămână în Premier League", notează sursa citată. West Ham United, formație antrenată de italianul Gianfranco Zola, se află pe locul 17 în Premier League, cu 18 puncte acumulate după 20 de etape. Publicația britanică citează o declarație a lui Ioan Becali, care recunoaște că Mutu ar putea părăsi gruparea Viola în această perioadă de mercato: "Nu pot să exclud posibilitatea unei plecări a lui Mutu în ianuarie. Mutu trebuie să-și revină complet după accidentare și să reînceapă să joace, mai apoi vom vedea ce oferte vor veni în ianuarie". Mutu, care mai are contract cu AC Fiorentina până în 2012, este indisponibil de la începutul lunii noiembrie. Internaționalul român în vârstă de 30 de ani a fost supus unei intervenții chirurgicale, la 6 noiembrie, într-o clinică din Florența, la meniscul medial al genunchiului drept.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei