Pus, luna trecută, pe lista de transferuri, portarul echipei FC Farul, Adrian Vlas, se pregătește să își încheie conturile cu gruparea fotbalistică din strada Primăverii.
- Publicitate -
După ce conducerea clubului a decis să renunțe la serviciile lui Adrian Vlas, portarul Farului și-a întins "antenele", iar 2009 se pare că îl va găsi legitimat la o altă echipă. Ofertat de câteva formații din Liga I, goal-keeper-ul constănțean, în vârstă de 27 de ani, este tentat să meargă, însă, într-un campionat din străinătate.
"Vlas ne-a anunțat că, zilele viitoare, va pleca în Antalya, pentru a susține probe de joc, cel mai probabil, la o echipă rusă. Dacă va convinge, iar condițiile vor fi avantajoase, nu avem nimic împotriva transferului", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al FC Farul, Lucian Codrean Pîra.
Din câte se pare, Farul va solicita 250.000 de euro clubului ce îl dorește pe Vlas. Dacă demersurile se vor finaliza, postul de portar al Farului va fi acoperit de George Curcă, Vlad Neagu și Timur Isleam.
Maxim a semnat contractul cu FC Timișoara
Fostul fundaș stânga al Farului, Florin Maxim, a semnat un contract valabil pe trei sezoane, cu posibilitate de prelungire pentru încă două, cu FC Timișoara.
"Am mai lucrat cu antrenorul Gabi Balint, iar la Timișoara, mă voi reîntâlni și cu unii dintre foștii mei colegi. În plus, sunt mai aproape de casă. Nu port pică celor de la Farul, după ceea ce s-a întâmplat, și le doresc în continuare baftă", a declarat fotbalistul.
În vârstă de 27 de ani, Maxim, împreună cu alți opt coechipieri, a fost pus, în iarnă, pe lista de transferuri de clubul constănțean, din cauza diverselor probleme de indis-ciplină create de aceștia, dar și a pretențiilor financiare considerate exagerate în comparație cu evoluțiile din teren.