România a cucerit două medalii de argint și două de bronz la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Guimaraes (Portugalia).
- Publicitate -
Tricolorii au obținut prima medalie în concursul pe echipe, bronz la încheierea calificărilor, cu 28 puncte, în urma Rusiei, 10 puncte, și a Coreei de Sud, 23 puncte.
Andreea Bogati și Dacian Nicolae Barna au cucerit argintul la perechi mixte, cu 22,050 puncte, aurul revenind Italiei, cu 22,500 puncte, în timp ce Ungaria a luat bronzul, cu 21,850 puncte.
România a câștigat argintul și la grup (Andreea Bogati, Dacian Nicolae Barna, Gabriel Bocșer, Marian Broței, Mihai Alin Popa), cu 22,222 puncte, fiind devansată de China (22,333 p), în timp ce Rusia a completat podiumul (22,100 p).
Bronzul a venit la dans aerobic, în formula Sandra Dincă, Isabela Dumitrașcu, Mădălina Constantina Cioveie, Ioana Andreea Darie, Cristina Nedelcu, Steliana Stoenescu, Flavia Sentea, Denisa Ganea), cu 17,900 puncte. Aurul a luat calea Coreei de Sud (18,250 p), iar China s-a clasat pe locul al doilea (18,200 p).
România a fost aproape de podium și la trio (Andreea Bogati, Marian Broței, Mihai Alin Popa), dar a terminat pe locul 4, cu 22,077 puncte, după Rusia 2 (22,466 p), China 1 (22,350 p) și China 2 (22,150 p).
Gimnaștii Andreea Bogati, Cristina Nedelcu, Mădălina Cioveie, Dacian Barna și Marian Broței sunt legitimați la CS Farul Constanța.