Joi, 04 Iunie 2026

Aihan Omer a transformat Challenge Cup în afacere românească

de Sorin MIHALACHE Marţi, 13 Mai 2008 293 < 1 min citire
Aihan Omer este antrenorul momentului în handbalul masculin românesc.
Tehnicianul constănțean a câștigat din nou Challenge Cup, declanșând fiesta în lumea sportului pe semicerc.
Echipa pregătiră de "Turc", UCM Reșița, a devenit prima formație din țara noastră care cucerește, doi ani la rând, o cupă europeană. După ce și-a adjudecat, sezonul precedent, Challenge Cup, Reșița a reușit, anul acesta, să păstreze trofeul în România.
În marea finală, Rohozneanu și compania au dat piept cu un adversar puternic: Alpla Hard.
În tur, în Austria, gazdele se impuseseră la numai un singur gol diferență, 29-28, iar soarta titlului de campioană urma să se decidă în România. Returul a făcut dreptate: 26-18 (10-6) pentru UCM, performanță de excepție.
"Mi-a fost, într-adevăr, foarte teamă de acest meci, deoarece efectivul nostru nu a fost complet. Am jucat cu multe improvizații, dar băieții au fost extraordinari, au învins și suntem foarte fericiți.
Ne-am dăruit exemplar și nu puteam decât să mergem la victorie. Voința noastră a fost peste cea a austriecilor", a declarat Aihan Omer, care crede că, în sezonul viitor, echipa sa va juca în Cupa EHF.
Grație succesului UCM-ului, ocupanta locului șase în clasa-mentul Ligii Naționale, HC Odorhei, va prinde trenul de Europa.
Taguri
Articolul anterior The value of Romania’s direct marketing industry to advance 22% y/y in 2008, official says
Articolul următor David Beckham îi stresează pe tăticii normali

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei