Liceul Internațional de Informatică din Constanța lansează o invitație de nerefuzat: Aleargă pentru tine, pentru sănătatea ta, la Crosul 1 Decembrie!

de Sorin MIHALACHE Vineri, 27 Noiembrie 2009 1055
Liceul Internațional de Informatică din Constanța (ICHC) continuă, și anul acesta, tradiția organizării Crosului 1 Decembrie, așa că, de Ziua Națională a României, toată lumea este invitată să alerge pe străzile orașului nostru. Crosul 1 Decembrie va fi, anul acesta, unul special. A ajuns la a zecea ediție - ce repede trece timpul! -, iar organizatorii (ICHC, DSJ, ISJ, Instituția Prefectului, administrația locală, Asociația Județeană de Atletism, Poliția Rutieră Constanța) și-au dat mâna pentru a oferi constănțenilor o competiție de cinci stele. "Deși conduc liceul din Con-stanța de numai două luni, știu multe despre comunitatea locală. Sunt în România de mai bine de zece ani, mi-am făcut mulți prieteni. La București, organizam acțiuni similare, dar auzeam că, la malul mării, se întâmplă lucruri frumoase, Crosul 1 Decembrie fiind unul dintre ele. Este un eveniment foarte important pentru noi și sperăm ca ediția de anul acesta să se desfășoare într-o manieră ireproșabilă. Vreau să mulțumesc cu această ocazie partenerilor din proiect, pentru sprijinul acordat", a declarat, ieri, în cadrul conferinței de presă organizate la sediul instituției, directorul ICHC, prof. Hamdi Akyol. Prezent la dialogul cu presa, președintele Asociației Județene de Atletism Constanța, prof. Andrei Szemerjai, cel care deține și funcția de director al Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" CSS, a ținut să felicite noua conducere a ICHC, pentru că a preluat ștafeta sportului și o duce mai departe. "Constanța este un model de conviețuire, bazat pe respect și prietenie. Ne dorim ca, de 1 Decembrie, să avem parte de o adevărată sărbătoare", a spus profesorul Szemerjai. "Crosul 1 Decembrie este cel de-al doilea mare eveniment propus de liceul nostru, după Lumina Math, cel mai important concurs de matematică din România, la care au participat peste 30.000 de elevi, din clasele IV-VIII, din toată țara", a completat directorul adjunct al ICHC, prof. Constantin Daba. Bani și premii speciale pentru învingători La cros, conceput pe două secțiuni, fete și băieți, sunt invitați alergători de toate vârstele, de la 7 ani, până la veterani. Pentru primii sosiți, la ambele categorii, organizatorii vor oferi premii, după cum urmează: locul I - medalie, diplomă, 200 lei; locul II - medalie, diplomă, 150 lei; locul III - medalie, diplomă, 100 lei; locul IV - diplomă, 60 lei; locul V - diplomă, 50 lei; locul VI - diplomă, 40 lei. Învingătorii vor mai primi și alte premii speciale. Pentru ocupanții locurilor VII-X, DSJ a pregătit recompense consistente: câte un trening, iar primii 300 de alergători ce vor trece linia de sosire vor primi câte un tricou. Acestea au fost comandate la București și ajung, în cursul zilei de azi, la Constanța. Festivitatea de premiere va avea loc în curtea liceului, imediat după ce ultimul alergător va termina cursa. "Am dorit ca participanții la cros să aibă o motivație suplimentară, așa că ne-am implicat nu numai din punct de vedere logistic. Sperăm ca, la start, să fie prezenți cât mai mulți constănțeni", a declarat Mihai Orzan, consilier sport DSJ. Start la ora 11.00, din fața Sălii Sporturilor Față de edițiile precedente, pentru a ieși din rutină, organizatorii au decis să modifice traseul. Acesta măsoară acum aproximativ patru kilometri, iar startul va fi dat marți, 1 Decembrie, la ora 11.00, din fața Sălii Sporturilor. Se va alerga pe bd.-ul Tomis - bd.-ul Ferdinand - str. Mircea cel Bătrân - bd.-ul Mamaia - bd.-ul Tomis, cu sosire la Liceul Internațional de Informatică. În ceea ce-l privește pe cel care va da startul crosului, organizatorii încă nu l-au desemnat, dar anunță că este vorba despre o personalitate a sportului românesc.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei