Naționala de handbal masculin a terminat turneul din Spania Alexandru Csepreghi, "bombardierul" din linia de 9 metri

de Sorin MIHALACHE Luni, 11 Ianuarie 2010 981
Reprezentativa de handbal masculin a României a încheiat cu un bilanț bun turneul amical din Spania. După ce, vineri seară, au remizat (30-30) cu Elveția, tricolorii lui Vasile Stângă s-au impus, sâmbătă, cu scorul de 28-24 (13-11), în fața reprezentativei similare a Braziliei. În acest joc, selecționerul român a rulat întreg lotul, cu excepția lui Stamate, care are probleme medicale, iar cei mai buni marcatori au fost Laurențiu Toma (6) și Alexandru Csepreghi (5), ambii de la campioana HCM Constanța. Ieri, în ultima zi a turneului, România a înfruntat naționala țării gazdă, într-un meci decisiv pentru stabilirea câștigătoarei competiției. Victoria a revenit ibericilor, scor 33-27 (18-14). "Din punctul meu de vedere, a fost un turneu foarte bun, îmi pot face o idee despre echipă. Din păcate, nu avem jucători pentru linia de nouă metri, dar avem pivoți și extreme foarte bune. Din păcate, stăm într-un singur șuteur, Csepreghi. Îl aștept și pe Alin Șania", a declarat Stângă. Naționala revine, astăzi, în țară, iar pe 14 ianuarie, va pleca în Finlanda, pentru turneul de calificare la Campionatul Mondialul 2011, acolo unde va avea ca adversari formațiile Angliei, Bosniei și a țării gazdă. "Avem șanse destul de mari să trecem de acest turneu și să mergem mai departe, în play-off. Cred că Bosnia este cel mai dificil adversar", a explicat selecționerul român.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei