Ana Maria Bărbosu şi România A, victorioase la competiţia de gimnastică RomGym Trophy 2023

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 03 Septembrie 2023 270
Ana Maria Bărbosu şi România A (Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă şi Andreea Preda) au ieşit învingătoare în ziua a doua a competiţiei de gimnastică artistică RomGym Trophy, găzduită de Sala Polivalentă din Bucureşti.
România A s-a impus în concursul pe echipe, cu 159,750 puncte (40,400 la sărituri, 41,700 la paralele, 37,800 la bârnă şi 39,850 la sol). Pe locul secund s-a clasat Spania, cu 155,450 puncte, a treia a fost România B (Maria Ceplinschi, Ella Oprea Creţu, Amalia Puflea, Antonia Duţă şi Ioana Danciu), cu 149,700 puncte.
Cel mai bun punctaj al competiţiei a fost obţinut de Ana Maria Bărbosu la paralele, 14,200.
Pentru echipele participante (Spania, Norvegia, Finlanda, România A şi România B) a fost o verificare în perspectiva Campionatelor Mondiale de la Anvers. Au fost luate în calcul cele mai bune trei punctaje la fiecare aparat.
Ana Maria Bărbosu a câştigat întrecerea la individual compus, cu 53,900 puncte, fiind urmată de Sabrina Maneca Voinea, cu 52,350 puncte, şi de Laura Casabuena (Spania), cu 52,050 puncte.
La Campionatul Naţional pe echipe, CS Farul Constanţa (Sabrina Maneca Voinea, Maria Ceplinschi, Alexia Vânoagă, Bianca Vişovan şi Melisa Orazacai) a ocupat primul loc, urmată de LPS Cetate Deva 1 (Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Ioana Danciu, Maria Szeibert, Ariana Cotu) şi CS Dinamo 1 (Ella Oprea Creţu, Amalia Puflea, Antonia Duţă, Ioana Stănciulescu, Alexandra Bianca Costea).
La individual compus a câştigat Ana Maria Bărbosu (CSŞ Focşani), care le-a devansat pe Sabrina Maneca Voinea (Farul Constanţa) şi pe Lilia Cosman (LPS Cetate Deva 1).

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei