Andrea Mandorlini: „Vrem să continuăm pe aceeaşi linie, să obţinem victoria şi cu UTA”

de Mircea GHIȚĂ Joi, 20 Iulie 2023 118
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca formaţia sa, victorioasă în prima etapă în partida cu Poli Iaşi, să continue pe aceeaşi linie şi să câştige şi meciul cu UTA programat, vineri, la Arad.
„Suntem motivaţi zi de zi, de abia a început campionatul şi vrem să continuăm pe aceeaşi linie, să obţinem victoria cu UTA, aşa cum am făcut şi cu Poli Iaşi. Deplasarea de la Arad va fi una dificilă, împotriva unui adversar bun, dar suntem pregătiţi ca pentru orice partidă, cu atât mai mult cu cât este ultima înaintea debutului în Conference League. Ne gândim la partida cu Adana, însă cea mai importantă este cea de la Arad. Ciprian Deac s-a antrenat azi cu noi, dar nu ştiu încă dacă va fi cu noi pentru meciul cu UTA. Petrila nu este încă recuperat”, a spus tehnicianul italian.
El nu a dorit să comenteze lupta la titlu din noul sezon, însă a subliniat că vor fi mai multe echipe implicate.
„E prea devreme să vorbim despre lupta la titlu. Însă după ce am văzut prima etapă pot spune că FCSB a jucat bine, la fel şi Farul... însă nu e atât de relevant primul joc. Vor fi mai multe echipe care se vor lupta pentru titlu. Va fi un sezon dificil, iar noi trebuie să fim la un nivel foarte bun pentru a fi acolo”, a subliniat antrenorul.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei