Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Andy Murray nu poate sta departe de sport. Va da startul la Maraton

de Mihai CHELEȘ Vineri, 29 Martie 2019 707 < 1 min citire
Andy Murray nu poate sta departe de sport. Va da startul la Maraton
Tenismanul britanic Andy Murray, fostul lider al clasamentului ATP, va da startul anul acesta în maratonul de la Londra, care va avea loc pe 28 aprilie, au anunțat organizatorii într-un comunicat, citat de EFE.
Murray îi succede astfel Reginei Elisabeta a Marii Britanii, care a dat, în premieră, startul ediției de anul trecut a cursei londoneze, de pe un podium instalat în incinta castelului Windsor.
În vârstă de 31 ani, Andy Murray a devenit în 2013 primul tenisman britanic care a reușit să câștige turneul de la Wimbledon, după aproape opt decenii, reeditând apoi succesul în 2016. El a mai cucerit, de asemenea, trofeul la US Open, în 2012, iar în 2014 a condus echipa Marii Britanii la primul său titlu în Cupa Davis după cel din 1936.
Fost număr unu mondial în perioada noiembrie 2016 - august 2016, Andy Murray se află în prezent în recuperare după o operație la șoldul drept.
Taguri
Articolul anterior Gonzalo Higuain s-a retras din naționala Argentinei
Articolul următor Vedeta americanilor Christian Pulisic s-a accidentat în meciul cu Chile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei