Sala de haltere a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa (director, prof. Andrei Szemerjai) a fost gazda unei competiţii neoficiale dedicată fostului antrenor-coordonator al secţiei de specialitate din cadrul LPS, Angheluş Beşleagă, decedat fulgerător în anul 2020, după ce a pierdut bătălia cu virusul Covid-19.
- Publicitate -
25 de sportivi de la secţiile de haltere ale Clubului Sportiv Orăşenesc Ovidiu, Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, dar şi din Nisipari, comuna de suflet a lui Angheluş, unde, de asemenea, pe lângă întreprinderea mai multor acţiuni de selecţie la nivel juvenil, fostul antrenor reuşise să pună bazele unui mic centru local de haltere, au luat parte la această acţiune deosebită.
La acest eveniment memorial, au participat şi iniţiatorii sportului cu greutăţi din Constanţa, printre care Lisias Ionescu, Ion Filip, Nicolae Căpriceru sau Mircea Roşu, informează Federaţia Română de Haltere.
Evenimentul a fost un real succes, în organizarea acestuia implicându-se Adrian Mărgăritescu, LPS Constanţa şi Eduard Simineanu, coordonatorul secţiei CSO Ovidiu, alături de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Haltere