Arenele Tenis Club Idu, gata pentru o nouă ediție a Platinum Mamaia - Head Cup

de Mihai CHELEȘ Joi, 20 Iulie 2017 172
Săptămâna aceasta, litoralul devine destinația unuia din cele mai așteptate turnee din Circuitul Tenis Partener: Platinum Mamaia - Head Cup. Ajunsă la ediția a Vlll-a, competiția aduce pe litoral peste 180 de pasionați de sportul alb din toată țara, dar și din Bulgaria, să își etaleze talentul și să se bucure de relaxare la malul Mării Negre.
Turneul Platinum Mamaia se desfășoară în perioada 20-23 iulie și va avea loc într-unul din cele mai apreciate cluburi din România, Tenis Club Idu Mamaia, ce oferă condiții de joc la standarde ridicate. După ce, anul trecut, participanții au avut Doubles Challenge, anul acesta se joacă după formatul standard în care probele de simplu sunt cele principale.
Cei mai ambițioși jucători se vor lupta pentru cupa oferită de Head, sponsorul oficial al Platinum Mamaia și partener al circuitului, dar și pentru premii ce constau în materiale sportive și vouchere valorice. Toți cei înscriși în turneu vor primi un pachet de participare, dar vor avea parte și de diferite surprize. În week-end, vor avea ocazia să dezbată meciurile și subiectele la zi de pe scena sportului alb într-o atmosferă relaxată la Players Party, organizată în cadrul Tenis Club Idu.
Duminică, 23 iulie, peste 50 de copii vor lua parte la un turneu Platinum special pentru ei în cadrul Circuitului Tenis10 - www.tenis10.ro, care însoțește tradițional competiția dedicată celor mari. Cei mici se vor bucura de multe premii, activități distractive și surprize din partea sponsorilor evenimentului. Vremea la malul mării se anunță a fi excelentă pentru plajă, baie și mult tenis!
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei