Duminică, 07 Iunie 2026

Astăzi, echipele românești își află adversarii din cupele europene

de Marian BOCAI Vineri, 03 August 2007 265 2 min citire
Dinamo, Steaua, CFR Cluj și Oțelul Galați își află, astăzi, adversarii din turul trei preliminar al Ligii Campionilor (primele două), respectiv din turul doi preliminar al Cupei UEFA.
Festivitatea tragerii la sorți se desfășoară la Nyon, în Elveția, de la ora 13 (Champions League) și 14.30 (Cupa UEFA). Dinamo nu este cap de serie și, dacă are ghinion, poate întâlni adversari de calibru, precum Liverpool, Arsenal sau Sevilla. Printre formațiile accesibile se numără Anderlecht, Beșiktaș sau Levski Sofia. Dacă trece de Zaglebie, Steaua va fi cap de serie, iar cei mai tari adversari ar putea fi Fenerbahce, AEK Atena sau Spartak Moscova. Meciurile turului trei preliminar (ultima fază înaintea pătrunderii în grupe) se vor desfășura pe 14/15 august și 28/29 august.
În Cupa UEFA, atât CFR, cât și Oțelul sunt capi de serie la tragerea la sorți a turului doi preliminar. Partidele vor avea loc pe 16 și 30 august.
A cincea echipă românească prezentă în cupele europene, Rapid, va evolua direct în turul întâi al Cupei UEFA.

Taguri
Articolul anterior Callatis și CS Ovidiu continuă în Cupa României
Articolul următor La Venus, studenții coboară cu arta pe plajă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei