Atletul român Remus Andrei Niculiţă s-a calificat în finala probei masculine de 400 metri din cadrul Campionatelor Europene Under-20, competiţie care se desfăşoară, în această perioadă, în Estonia, la Tallinn. Niculiţă a terminat pe locul secund în a doua semifinală, cu cel mai bun timp personal (47 secunde, 14 sutimi), informează Federaţia Română de Atletism.
- Publicitate -
Din păcate, alţi doi sportivi români au ratat de puţin accesul în finală. Adrian Marian Bondoc s-a clasat pe locul şase în a doua semifinală (48.30), în timp ce Denis Simon Toma a fost al optulea în prima semifinală (48.67).
Toţi cei trei atleţi reuşiseră cei mai buni timpi personali în serii: Bondoc - 47.27, Toma - 47.76, iar Niculiţă - 47.19.
În rest, tricolorii au înregistrat rezultate modeste în reuniunea atletică de la Tallinn. La 10.000 m marş, Maria Diana Lătăreţu s-a clasat pe locul 16, cu timpul de 50 minute, 37 secunde, 82 sutimi, în proba de aruncare a ciocanului, Cristian Meheş a ocupat locul 11 în Grupa A a calificărilor (65,90 m), iar Dragoş Ionuţ Nicorici s-a clasat pe poziţia a 10-a în Grupa B (67,41 m), ambii ratând finala.
La 100 m feminin, Maria Mihalache a câştigat seria a patra (11.67), dar nu a reuşit calificarea în finală, terminând a treia în prima serie, în ciuda celui mai bun timp personal (11.60).
În calificările la 800 m feminin, Claudia Ionel Costiuc a terminat a şasea în prima serie (2:15.94), iar Larisa Paraschiva Talpiş a fost a şasea în seria a patra (2:20.18), ratând la rândul lor accederea în finală.
Nici Andreea Iuliana Lungu nu a reuşit calificarea în finala de la aruncarea discului, terminând a opta în Grupa A (46,21 m), iar la triplusalt feminin, Alexia Ioana Dospin s-a clasat pe şase în Grupa B (12,91 m), ieşind prematur din lupta pentru medalii.
La cea de-a 26-a ediţie a Campionatelor Europene U20, România participă cu 17 atleţi - 10 la feminin şi şapte la masculin.
XXX
La sfârşitul acestei săptămâni, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti, se desfăşoară întrecerile celei de-a 51-a ediţii a Campionatelor Naţionale rezervate cadeţilor (U18).
„Alcătuirea seriilor se face în funcţie de rezultatele obţinute în sezonul 2021. În probele de 100 m plat, 110 m garduri şi 100 m garduri, capii de serie sunt pe culoarul 4 - cele mai bune rezultate din sezonul 2021 aer liber.
Juniorii categoriei U18 pot participa în două zile de concurs la trei probe, din care ştafeta masculină/feminină este considerată una. În aceeaşi zi, este interzisă participarea la două probe individuale de alergări, din care a doua să nu depăşească 400 m”, au precizat reprezentanţii Federaţiei Române de Atletism.