Vineri, 05 Iunie 2026

Campionatul Mondial de karate SKDUN Aur, argint și bronz pentru CSS Medgidia și CS Sawaki Năvodari

de Sorin MIHALACHE Joi, 13 Octombrie 2011 826 1 min citire
Karatiștii de la CSS Medgidia și CS Sawaki Năvodari au avut evoluții foarte bune la cea de-a XIX-a ediție a Campionatului Mondial SKDUN și la cea de-a IV-a ediție a Cupei Mondiale SKDUN pentru Kohai, competiții desfășurate, zilele trecute, la Halle (Germania).
De la CSS Medgidia, pe podium au urcat Radu Popescu (locul 1 la kata și locul 2 la kumite juniori), Elena Mincă (locul 1 la kata și locul 3 la kumite juniori), Leida Omer (locul 2 la kata individual și la kata echipe juniori), Alexandru Moldoveanu (locul 1 la kumite copii), Andrei Ostache (locul 1 la kumite copii) și Aurelia Tilă (locul 2 la kata echipe juniori).
Nici karatiștii de la CS Sawaki Năvodari nu s-au lăsat mai prejos, evoluțiile lor fiind recompensate cu opt medalii, cucerite de sensei Dorin Viziteu (locul 2 la kata veterani și la kumite veterani), Georgiana Nechita (locul 3 la kata juniori), Mădălina Rășcanu (locul 1 la kata și locul 2 la kumite copii), Alice Cercelaru (locul 2 la kumite și locul 3 la kata copii) și Adrian Iancu (locul 3 la kumite copii).
Conform informațiilor furnizate de Dorin Viziteu (4 Dan Karate-Do), antrenor al CSS Medgidia și președinte al CS Sawaki Năvodari, la campionatele de la Halle au luat parte peste 1.000 de sportivi, reprezentând 27 de națiuni. Lotul dobrogean a fost format din 15 sportivi și doi arbitri de la CSS Medgidia și CS Sawaki.
Taguri
Articolul anterior FC Farul, analiză "la sânge" a meciului cu Dunărea Galați
Articolul următor CSU Neptun, deplasare cu autocarul și trenul pentru meciul de la Baia Mare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei