Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Australian Open / Tecău și Rojer, favoriții numărul 8 pe tabloul de dublu masculin

de Cuget Liber Duminică, 19 Ianuarie 2020 81 1 min citire
Australian Open / Tecău și Rojer, favoriții numărul 8 pe tabloul de dublu masculin
Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a fost desemnată cap de serie numărul opt în proba masculină de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Grand Slam al anului, care va debuta luni la Melbourne, informează Agerpres.
Tecău și Rojer vor juca în primul tur contra cuplului compus din britanicul Dominic Inglot și pakistanezul Aisam-Ul-Haq Qureshi.
La ediția de anul trecut, Tecău și partenerul său au pierdut în primul tur. Tecău are două semifinale jucate la Melbourne, în 2012 (alături de suedezul Robert Lindstedt) și în 2015 (alături de Rojer).
La dublu feminin, România va avea patru reprezentante, toate în perechi diferite.
Irina Begu va evolua alături de Kristyna Pliskova (Cehia), iar în primul tur le vor înfrunta pe americancele Desirae Krawczyk/Jessica Pegula.
Irina Bara va face pereche cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, urmând să înfrunte în runda inaugurală cuplul Kaitlyn Christian (SUA)/Alexa Guarachi (Chile).
Monica Niculescu o va avea ca parteneră pe japoneza Misaki Doi, adversarele din primul tur fiind rusoaica Ana Kalinskaia și kazaha Iulia Putințeva.
Raluca Olaru și slovena Dalila Jakupovic vor întâlni în runda inaugurală favoritele numărul doi, Timea Babos (Ungaria) și Kristina Mladenovic (Franța), care au jucat finala la ediția din 2019 și au cucerit titlul în 2018.
Taguri
Articolul anterior Incendiu puternic pe un remorcher
Articolul următor Atacul piraților asupra unui petrolier turcesc a fost respins de Marina nigeriană

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei